23.1.07

Gafa?

Vă vine să credeţi că una dintre cele mai respectabile companii de consultanţă IT din România şi-a ales ca adresă web: cct.ro?!

Incredibil. Se întâmplă-n România.

20.1.07

Ceva mai prost decat pana prostului

Se zice că "pana prostului" e cea mai ridicolă situaţie în care se poate afla un şofer.

Cum, nu ştiţi ce înseamnă pana prostului? Adică nu mai are benzină!

Eu am stat însă vreo 2 zile în pana tâmpitului absolut, dacă pot spune aşa. Nu, nu în ce priveşte maşinile, ci în ceea ce priveşte computerele. M-am gândit că ar fi bine să am acasă un router wireless. După ce l-am cumpărat, hai să-l instalez. Sunt eu cam atehnic din fire, dar m-am descurcat. În general, dacă am instrucţiuni clare la îndemână, mă descurc în orice situaţie. L-am făcut să meargă cu cablu în el. După care am stat 2 zile să îmi dau seama ce naiba are de nu merge wireless. Ia şi citeşte forumuri, încearcă fel de fel combinaţii... Nimic. Oricât încercam să scanez după punctul de acces, nu se vedea nimic. Cum sunt şi căpos, nu am chemat pe nimeni în ajutor. În cele din urmă, profitând de faptul că azi e sâmbătă şi am avut mai mult timp de meşterit prin casă, i-am dat de cap şi acestei probleme.

Pur şi simplu nu apăsam butonul de activare a reţelei wireless de pe masca laptopului (un Fujitsu Siemens Amilo A1650).

Aşa că, aviz amatorilor: dacă vedeţi că nu reuşiţi şi nu reuşiţi să activaţi wireless-ul pe un laptop, căutaţi un buton. Trebuie să fie pe acolo!

12.1.07

Ha ha! De 10 zile in UE si deja o facem lata...

Se vede că România a intrat în UE: http://www.7plus.ro/?arhiva=12/01/2007&id=14884 . Reuşim deja să provocăm haos şi să enervăm!

Mă întreb cum o fi ajuns ţăranca aia parlamentar european. Este clar că parlamentarii noştri sunt, în marea lor majoritate, nişte scursuri puturoase, dar unii dintre ei măcar sunt stilaţi.

Pe de altă parte e bine că Borell ăla le-a/ne-a tras-o. După părerea mea, 2 sunt lucrurile care îi caracterizează pe români cel mai bine:
  1. Aglomerarea inutilă: urcaţi-vă într-un autobuz gol. Veţi vedea că dacă se mai urcă 3 inşi, ăia se îngrămădesc în tine şi ajungi să stai agăţat de bară ca şi cum autobuzul ar fi plin. Sau, dacă vrei să-ţi iei o Gogoaşă Înfuriată şi nu e nici dracu' la rând, e suficient să te aşezi tu ca să mai apară în urma ta 10. Sau, dacă eşti la Cora şi unele case sunt arhipline, românii vor face în aşa fel încât să se aşeze la cele mai lungi cozi, nu la cele mai scurte.
  2. Lipsa de respect faţă de reguli şi cutume: dacă o gazdă îi spune să vină la ora 14.00, românul vine la 15.45. Dacă undeva se circulă pe stânga, românul încearcă să testeze şi circulaţia pe dreapta. Dacă un produs se vinde împachetat în hârtie verde, românul încearcă să îl obţină de la producător împachetat în hârtie albastră. Dacă la un anunţ de recrutare ceri programatori C++, te trezeşti cu CV-uri trimise de scafandri, şi dacă vrei CV-uri de scafandru, te trezeşti cu programatori C++.
Ori, ce a făcut ţăranca aia intră clar la punctul 2. E bine că băieţii au şutuit-o fiindcă respectul faţă de reguli se învaţă numai cu pumni în cap şi şuturi în fund. În nici un caz de vorbă bună.

11.1.07

Da, reclamele de pe Softpedia se pun ca backlinkuri

Aşa cum bănuiam, Google vede şi contabilizează linkurile din reclamele-text de pe Softpedia: dovada se află aici.

În cazul ăsta cea mai simplă strategie de indexare rapidă a unui site-mamut, cum sunt şi magazinele virtuale, este să-şi cumpere periodic (cred că o dată la o lună e suficient) 2-3 zile de link plătit pe forumul Softpedia.

6.1.07

Premiera de pe 4 ianuarie 2007

Pe 4 ianuarie am concediat, pentru prima oară în carieră, un client. Păcat, fiindcă site-ul rezultat era frumuşel, dar chiar am ajuns la o vârstă la care nu mai accept să-mi f... creierii oricine.

În orice caz, în 2007 am de gând să evit cu străşnicie clienţii dificili.