Când Leonid mi-a dat ultima lui carte ("Nietzsche şi Freud", ed. Trei, 2007) prima mea exclamaţie a fost: "Mamă, ce copertă nasoală ţi-au făcut!"
Coperta are o culoare albastră enervantă, de chilot. În partea de sus, reduse la sepia-căcăniu, portretele clasice ale lui Freud şi Nietzsche. Chiar pe nasurile celor doi tronează numele amicului meu: "Leonid Dragomir". Scris cu capitale mici, font serifat (pare a fi Times New Roman). Sub ilustrata căcănie, titlul cărţii: "Freud şi Nietzsche" (e scris pe dos faţă de cum ar trebui şi cum e scris în interior!). E scris normal, fără capitale, acelaşi font serifat. Deasupra ilustratei căcănii stă scris mare, cu un font bold, neserifat: "Biblioteca de psihanaliză".
Coperta e o cacofonie perfectă de culori şi de fonturi, în ciuda faptului că se vrea minimalistă. Autorul ei este eternul Dinu Dumbrăvicean. De ce nu mă miră?
3 comentarii:
ce tare esti cu ghilimelele alea! Si de unde crezi ca stii tu asa de bine cum se face o coperta? Si de unde stii tu cum e o cacofonie de fonturi si culori? D-astia care se lauda singuri s-au mai vazut multi...
P.S. Si nu ne intereseaza nici in ce zodie te-ai nascut (europeana sau chinezeasa) si nici ce carti crezi tu ca citesti (intelegi). Idem pentru muzica.
Mie mi-ar fi rusine sa numesc chestia aia coperta.
Blogul asta are o usa. O poti inchide pe dinafara.
Trimiteți un comentariu