21.2.10

Schimbare la PSD. De imagine!

Va fi Victor Ponta locomotiva reformistă a PSD-ului?

  • Profesional, omul e 0. Marile lui realizări sunt 2: că în tinereţe i-a dus geanta lui Năstase şi că la un moment dat s-a înrudit cu Ilie Sârbu, un mare grangur PSD-ist. Nu a condus niciodată o afacere, mai bună sau mai proastă, nu e o mare somitate academică, nu e un mare sportiv. E, pur şi simplu, "un tânăr politician" cu oarece experienţă în birocraţia de partid şi de stat  (procurorii tot nişte birocraţi sunt). 
  • Moralmente, individul e cel puţin dubios. Cu actuala lui soţie, fiica lui Ilie Sârbu, s-a combinat în timp ce ailaltă era însărcinată. Ok, nu mi se pare ciudat ca un bărbat să calce strâmb, dar mi se pare totuşi complet amoral ca în timp ce nevastă-ta e însărcinată cu copilul vostru tu să te preocupi de întemeierea unei relaţii de lungă durată.
  • Cine l-a sprijinit pe Ponta? Mitrea, Iliescu, Mazăre, Năstase... păi, asta e garda veche din PSD. E adevărat, bravo lor că au înţeles că e nevoie de o reînnoire de imagine! Dar e suficient?

Eu personal mă aştept de la un partid care se pretinde "principalul partid de stânga al României" să aibă un lider cu o puternică viziune de stânga şi cu nişte idei clare de stânga. Să aibă în jurul său oameni care înţeleg şi vor cu adevărat să aplice ideile de stânga, nu:

  • Un hăbăuc precum Ion Iliescu, care în 20 de ani a arătat că nu înţelege nimic din stânga modernă: a început cu idei de perestroika, a continuat cu privatizarea MEBO şi modelul social-democratic nordic, apoi cu privatizarea prin cupoane, a dat tonul pensionărilor masive (care dau bugetului atâtea dureri de cap acuma) etc. etc. etc. Un hăbăuc! Istoria îl va reţine pe Ion Iliescu exact aşa: hăbăucul pe mâna căruia a ajuns România în '89.
  • Nişte inşi plini de dosare de corupţie.
  • Baroni locali.

PSD-ul a dovedit, în cei 10(+1) ani de guvernare puşi cap la cap în ultimii 20 de ani, că prin "stânga" nu înţelege decât 2 lucruri mari şi late:

  • Că toţi cetăţenii au dreptul să ia, cumva, bani de la bugetul statului (prin diverse scheme de pensii, alocaţii, stipendii, angajări la stat etc.)
  • Că impozitul progresiv e un "must have" (ceea ce şi e, dar nu pentru că vor ei).

Nimic despre:

  • Creşterea calităţii educaţiei, atât pentru copii cât şi pentru adulţi, pentru a asigura egalitatea şanselor: avem cei mai tâmpiţi copii din Europa şi cei mai inutilizabili adulţi (credeţi că degeaba s-au pensionat atâţia anticipat?... pur şi simplu nu mai erau buni de nimic, şi nici nu s-a făcut nimic pentru a fi recalificaţi profesional).
  • Încurajarea micilor antreprenori (noi pentru PinBud urmează să luăm un grant în valoare de 10.000 de CAD de la guvernul statului Alberta pur şi simplu pentru că suntem un start-up - frumos, nu?).
  • Crearea de locuri de muncă în zonele defavorizate prin investiţii directe de stat (ştiu, e keynesianism de 2 lei, dar uite că PSD-iştii noştri nici măcar keynesianimul ăsta de 2 lei nu-l aplică)
  • Supra-impozitarea, de fapt impozitarea corectă, a proprietăţilor neutilizate (păi cum dracu', să se impoziteze singuri?!)
  • Încurajarea muncii până la vârste înaintate (dimpotrivă, dacă ar fi putut PSD-iştii ar fi pensionat toată România la 30 de ani)
  • Reformarea agriculturii prin măsuri concrete de încurajare a comasării proprietăţilor (de exemplu: "băh ţăranilor!... adunaţi împreună minim 50 de hectare şi io, statul social-democrat, vă cumpăr un tractor!")
  • şi multe altele!

PSD-ul e, ca şi PD-L-ul, un simplu partid populist care e ori de "stânga", când vântul electoral bate dinspre stânga, ori de "centru-dreapta", când bate dinspre dreapta, ori de "centru-jos" când bate dinspre centru-jos etc. Pur şi simplu România nu are o alternativă de stânga şi mica schimbare de imagine de ieri nu cred că e suficient de puternică pentru a spera într-o înnoire ideologică radicală a acestui partid.

Niciun comentariu: