24.1.11

Dar Raluca Stroescu cat ar fi trebuit sa ia pensie?

Încep să mă plictisesc de toată porcăria asta cu pensiile militarilor.

Problema recalculării e foarte simplă. Statul şi-a luat un angajament faţă de militari în urmă cu câţiva ani, şi acum îşi retrage angajamentul. Chestie foarte gravă, pentru că în felul ăsta statul poate veni mâine să spună că îşi retrage şi angajamentele faţă de alte categorii sociale. De ce? De-aia.

Sigur că, privite atent, sunt foarte multe lucruri de natură să ne indigneze. De pildă, pe mine mă indignează când aud de câte unul ieşit la 49 de ani la pensie, cu 100.000 de lei în buzunar, şi cu o pensie de 5 ori mai mare decât pensia medie. De fapt mă indignează şi unul ieşit la 55 de ani, ţinând cont de faptul că eu am dreptul să ies la 65. Dar trebuie să acceptăm că ăsta le-a fost norocul.

Mă indignează şi când vine câte unul să spună că vai, militarii săracii au stat tot timpul în cazarmă, alarme, inspecţii, totul pentru ţară, sacrificiu, de-asta au pensii mari.

S-au sacrificat pe dracu'. Şi-au ales o meserie ca oricare alta, la fel cum ţăranii din Moldova puteau să rămână la coada vacii sau să devină siderurgişti sau mineri la oraş. Unii au ales să rămână la sat, şi acum trăiesc din mila statului, din pensii agricole. Alţii au ales să devină orăşeni şi unii dintre ei chiar au pensii frumuşele, după ce au trudit o viaţă în condiţii deosebit de grele de lucru, mult mai grele decât ale militarilor. Militarilor nu le-a pus nimeni pistolul la tâmplă în copilărie, obligându-i să intre în armată.

Raluca Stroescu, fata din generaţia mea care a murit cu dosarele în braţe, cât ar fi trebuit să ia pensie, dacă ar fi apucat să iasă la pensie? Ce pensie ar fi trebuit să aibă ca să se simtă recompensată după o tinereţe muncită de la 7 dimineaţa la 12 noaptea?!

Discuţiile astea, cu ce grea a fost meseria unora şi ce mult s-au sacrificat alţii, sunt inutile. Nimeni nu a obligat pe nimeni să-şi aleagă o anumită meserie. Ceea ce contează e că statul vrea acum să schimbe retroactiv regulile jocului. Brusc, unii care până mai ieri, în ochii aceluiaşi stat, erau nişte pensionari şi nimic mai mult, acum au devenit "pensionari nesimţiţi". Nimeni nu ne explică de ce pensia lui Popescu era ok până mai ieri şi e "nesimţită" acum, trebuind tăiată. De-aia, că aşa vrea statul. Cititorule, vezi că vine rândul tău!

Niciun comentariu: