Surpriză! După discursul de aseară, Mubarak şi-a dat astăzi demisia. Televiziunile din întreaga lume transmit la ora actuală scenele de bucurie de pe străzile din Cairo, scene care, mie personal, îmi amintesc de unele asemănătoare din decembrie 1989.
Totuşi, realitatea post-Mubarak pe care o vor avea de înfruntat egiptenii şi, datorită rolului strategic al Egiptului, întreaga planetă, e destul de dură. În Egipt nu există partide politice în afară de cel al lui Mubarak. Cum vor construi oamenii ăştia aşa-zisa democraţie?! Experienţa est-europeană ne învaţă că partidele care se nasc din revoluţii sunt simple bande de şmecheri jefuitori, care se rotesc între ei la pârghiile statului şi utilizează pe rând resursele publice pentru a-şi creşte gradul privat de prosperitate. Eu sunt sceptic că Egiptul va deveni o ţară democratică - mai degrabă se va instaura o cleptocraţie care va da naştere la zeci şi sute de mubarak, în loc de unul singur.
Altă problemă: ok, Mubarak a căzut. Dar care e programul mulţimii care a luptat pentru plecarea lui Mubarak? Niciunul: ca şi la noi în 1989, singurul program a fost "jos ăla". De-asta a şi fost revoluţia noastră atât de uşor de furat, pentru că odată cu căderea lui Ceauşescu 85% dintre români şi-au zis "gata, s-a terminat" şi s-au culcat pe o ureche - votând apoi cu Iliescu în Duminica Orbului. În timp ce proştii se bucurau, şmecherii începuseră deja să-şi aranjeze "tranziţia". Mai mult ca sigur că şi în Egipt e la fel: dincolo de bucuria prostimii arătată la televizor, şmecherii deja fac şi desfac afaceri, deal-uri... şmecherii.
În plus, scenariul pare a semăna cu unul pe care noi l-am cunoscut deja în România. Doar că la noi a fost un pic mai violent şi s-a lăsat cu împuşcarea dobitocului de Ceauşescu. "Tiranul", carevasăzică, părăseşte puterea şi în locul lui vine... păi cine vine? Păi vine eşalonul 2. Adică foştii securişti şi cu nomenclatura mai obscură. Momentan în Egipt puterea e deţinută de armată, adică, să fim bine înţeleşi, armata... lui Mubarak. Rămâne de văzut cine va fi petreromanul egiptenilor, adică fiul de kominternist transformat, hocus pocus, în mare "reformator" al economiei naţionale...
Ca să concluzionez: cred că am asistat azi la încă una din partidele de poker ale istoriei. În general, revoluţiile sunt partide de poker care de foarte puţine ori se desfăşoară în favoarea maselor care îşi pun fundul la bătaie (în Egipt se pare că tot hăuhăul s-a lăsat până acum cu vreo 300 de morţi). Majoritatea revoluţiilor sfârşesc prin a fi furate sau prin a eşua în excese oribile (1789-1848-1917-1989 sunt exemple mai mult decât concludente). Ca să fim cinstiţi, revoluţiile sfârşesc prin a fi furate şi eşuate deoarece însuşi faptul că o societate ajunge la revoluţie, denotă că societatea respectivă e profund nefuncţională. Cineva o să umfle potul cel mare, şi acel cineva nu e în nici un caz egipteanul de rând, care de mâine va trebui să se îngrijească iar de ceea ce va pune pe masa copiilor, mintea fiindu-i astfel prea întunecată de foame pentru a mai urmări cu atenţie jocurile de culise ale cleptocraţilor. Egiptul are enorm de multe bogăţii: are un canal care e vital pentru comerţul internaţional, are piramidele, are litoralul Mării Roşii. Păi sunt atâtea lucruri care se pot fura, că e şi păcat... să fii nomenklaturist mubarakian şi să nu le furi. Parol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu