10.6.11

De ce nu cred în așa-zisa reîmpărțire administrativă a României

Subiectul săptămânii este, fără îndoială, reîmpărțirea administrativă a României în 8 județe, reîmpărțire pe care a propus-o, și la care ține morțiș, Băsescu.

Ca să fiu scurt: este o fumigenă. Nu știm ce rol are această fumigenă, sau pe cine vrea Băsescu să sperie, dar este o fumigenă și nimic mai mult. Să vedem de ce.

Întâi de toate, e vorba de costuri. Victor Ponta zice că modificarea propusă de Băsescu l-ar costa pe fiecare dintre noi câte 700 de lei. Eu zic că dacă ar mai pune un „0” la coadă ar ajunge la suma adevărată. Pentru că nu e vorba doar de costurile pe care le va avea de suportat statul, ci și mediul privat. Începând de la afacerile mici - de exemplu, site-urile web de imobiliare, anunțuri auto etc. care vor trebui să se restructureze din temelii - și terminând cu multinaționalele, care au toată „armata” de vânzători aranjată frumos pe județe și pe regiuni istorice (Dobrogea, Banat etc.) toate afacerile private vor fi mai mult sau mai puțin afectate. Iar acest lucru va reprezenta un dezastru economic, pentru că mediul privat nu mai poate suporta noi tăieri de costuri, ceea ce înseamnă că toate pierderile generate de această reorganizare vor fi transferate la consumatori.

Deci, se pune întrebarea: de unde atâția bani, ca să fie posibilă și suportabilă o astfel de reorganizare? Dacă și-ar privi mai bine pantalonii, Boc și Băsescu ar vedea că au o gaură între craci. Una mare, care se tot lărgește. În rest, ce să zic, n-au decât să se joace de-a Napoleon cu soldățeii de plumb pe insula Sf. Elena cât le-o pofti inima.

În al doilea rând e vorba de (non-)capacitatea administrativă a PD-L-ului. Tembelii ăștia au pretenția că „guvernează”. De 7 ani sunt, cu mica întrerupere din perioada 2006-2008, la putere. Ori, ce au reușit să ne arate în acești 7 ani? Nimic. Mai bine zis, nimic constructiv. Singurele lor idei de guvernare, monomaniace, se pot rezuma în două vorbe:

1.ne asumăm (răspunderea)
2. tăiem

Ei, ca să-ți asumi răspunderea pentru a tăia diverse cheltuieli, e simplu. Și un cimpanzeu, ajuns în poziția în care e acum Boc, ar putea face ce face el. Există, de altfel, experimente concludente cu cimpanzei Bonobo, în urma cărora oamenii de știință au concluzionat că aceste primate pot executa destul de meticulos comenzile primite de la stăpâni, fiind chiar capabile să înțeleagă un fond lexical minimal. Deci, cam asta face Boc. Băsescu propune ceva și el execută mecanic ceea ce îi zice șeful, care folosește un fond lexical foarte redus, special creat ca să fie înțeles de primul-ministru. „Boc, asumă-ți!” „Boc, taie!”

Problema e că aici vorbim de niște chestii care necesită oarece capacitate administrativă, de care un Bonobo e incapabil. Adică, pentru a șterge cu buretele cele 40 și ceva de județe de acum, și pentru a le înființa pe cele 8 din viitor, nu mai e suficient să hăhăi cele două vorbe al căror sens îl cunoaște primul-ministru: „asumăm” și „tăiem”. Trebuie să folosești ceva mai multe vorbe, vorbele astea trebuie să fie înțelese nu doar de Boc, ci de o armată întreagă de pedelei puși să „reformeze” administrația, la nivel local vor apărea fel de fel de probleme care vor trebui rezolvate creativ prin soluții ad-hoc, și așa mai departe. Reorganizarea administrativă a unei țări de 20 de milioane de oameni nu e ca și cum iei mobila din casă și o rearanjezi după un alt pattern. Nu e așa simplu, ca și cum am vorbi de dictatul de la Viena. Vin Hitler și cu Ciano, cacă o linie prin inima Transilvaniei, ne-o bagă sub nas nouă și ungurilor și ne zic: „Gata, astea-s granițele, de acum faceți borș.” Nu, nu nu... Oricât și-ar dori Băsescu să impună prin dictat o reîmpărțire administrativă, nu are nici puterea, nici aparatul administrativ, nici armata lui Hitler, nici minima inteligența ca să facă treaba asta. Îi are numai pe pedelei. Ei sunt singura lui armă. Pedeleii sunt buni la hăuhău, la lipit afișe, la aplaudat, dar atât. În rest, ca orice Bonobo care se respectă, pedeleii nu au o gândire proiectivă, astfel încât dincolo de „Uga uga! Reorganizare administrativă! Uga uga!” ei nu sunt în stare să se gândească la consecințe.

Nu sunt în stare, de pildă, să ne explice cum paștele mă-sii de treabă își închipuie ei că vor putea face reorganizarea de acum în 12 luni. Au pregătit bugetul necesar tuturor schimbărilor de acte, documente, hârțogăraie? Au pus la punct ceea ce se va întâmpla cu fondul imobiliar care va fi eliberat după ce administrațiile celor 42 de județe vor dispărea? Au pregătit schimbările legislative care, presupun, vor fi necesare în domenii precum justiția, educația sau finanțele? Au făcut un calcul privitor la costurile șomajului angajaților disponibilizați din prefecturile locale care vor dispărea? Schimbarea se va face de pe o zi pe alta, sau va fi o perioadă de tranziție?... păi și ce va fi în perioada de tranziție, vom avea două administrații?!

Răspunsul la toate aceste întrebări, și la multe altele, este unul singur: nu știm. Nu știm, pentru că nu există, și nici nu vor exista vreodată. Ca să fim bine înțeleși: gașca băsescianistă va fi capabilă să reorganizeze administrativ România când o zbura porcu'. Singurul lucru pe care trebuie să-l aflăm este cui îi slujește această fumigenă lansată de Băsescu, și ce urmărește el lansând în dezbatere această prostie. 

3 comentarii:

Mihu spunea...

Si nu crezi ca haosul creat astfel este numai bun de o furaciune electorala? Iti dai seama ce balamuc o sa fie? In harababura aia mai sta cineva sa verifice voturile?

Lucian Sarbu spunea...

Nu, nu cred că vor ajunge la asta, pentru că sunt incapabili. Se vor împiedica după primii 2 pași. Dacă vor fura, și 99% o vor face, vor ajunge să o facă brutal și pe față. Dacă vroiau să fure printr-o eventuală reorganizare administrativă a țării, la cât de idioți și incapabili sunt, trebuiau să înceapă proiectul ăsta încă din 2008 ca să spere că va fi funcțional - chiar și haotic - la anul.

BlacKat spunea...

MIe tare mi-e teama k vor duce la indeplinire si aceasta idiotenie, nu de alta, dar asa am sperat si cind am auzit de taierea unui sfert din salariul de dupa anularea sporurilor bugetarilor, asa am sperat si cind au zis ca vor impozita pensiile, asa am sperat si cind au spus ca vor creste TVA-ul la 24%. Am tot sperat, spunindu-mi ca sint niste timpenii atit de mari, incit cu siguranta nu le vor duce la indeplinire si iata ca le-au pus in practica. Singura speranta acum? Ca vechii greci aveau dreptate cind spuneau ca, daca vor sa-l piarda, zeii mai intii ii iau mintile omului. La ce dovezi de nebunie ni se ofera din ce in ce mai des (cititul din palma e doar virful aisbergului), tot ce mai nadajduiesc e ca, intr-adevar, li s-a apropiat funia de par.