Capitalismul românesc se deosebește fundamental de capitalismul occidental prin felul în care e structurată proprietatea asupra companiilor private. Dacă în Occident majoritatea companiilor sunt create la început, ca și la noi, de un singur investitor (sau o familie, sau un grup restrâns de prieteni) evoluția naturală face ca, pe măsură ce compania se dezvoltă, acționariatul companiei să se diversifice. Companiile semnificative ajung chiar să fie cotate la bursă, unde o parte semnificativă a acțiunilor ajung în mâinile a mii sau zeci de mii de investitori. În felul acesta compania încetează să mai fie dependentă de personalitatea fondatorului (sau a fondatorilor) și, indiferent ce se va întâmpla cu aceștia, va supraviețui bine mersi.
În România lucrurile stau exact pe dos. Nu doar că fondatorii unor afaceri de succes nu se gândesc să lărgească acționariatul prin cooptarea unor persoane de încredere, dar nici când afacerile devin colosale (la scara României, firește) nu se gândesc să le listeze la Bursă, sau să mai diversifice structura acționariatului, măcar pentru a răspândi riscurile și a avea siguranța că afacerea le va supraviețui. Afacerile proprii, de fapt, sunt niște mici feude, iar majoritatea capitaliștilor români se comportă ca niște mici feudali. Deciziile, chiar și cele minore, sunt complet centralizate.
Conform datelor disponibile pe Ministerul Finanțelor, producătorul de carne și mezeluri Aldis din Călărași a avut în 2009 o cifră de afaceri de peste 292 milioane lei (aproximativ 70 milioane euro) și un profit net de 2,7 milioane lei (0,65 milioane euro). Asta, într-un an prost, de criză! Pentru că în 2008 rulase 337 milioane lei (aprox. 91 milioane euro) cu un profit net de 7 milioane lei (aprox. 1,8 milioane euro). După părerea mea Aldis ar fi trebuit să fie de multă vreme listat la bursă, depășind de ani buni faza de „afacere de familie”.
Astăzi, breaking news, fondatorul Aldis a decedat. Brusc. Ceea ce înseamnă că mâine dimineață, când vor veni la lucru, 1250 de oameni se vor trezi că nu mai au patron. Într-o companie normală, n-ar fi nici o problemă, să zicem că domnul CEO a căzut cu avionul, ok, condoleanțe, e acolo un consiliu de administrație care să-l suplinească, se va alege imediat un nou CEO și compania nici nu va resimți pierderea. Dar în cazul Aldis lucrurile sunt mult mai complicate. În condițiile în care soția fondatorului e în spital și, probabil, incapabilă să exercite orice funcție executivă, Capital zice că de afacere se vor ocupa fiica fondatorului și cu ginerele. Probabil se vor ocupa informal, deoarece legal e un pic mai dificil. Trebuie făcută o succesiune, trebuie făcute niște acte, nu e așa de simplu.
Apoi, anumite lucruri trădează un haos organizațional care numai într-o firmă din România, condusă autocratic, ar putea exista. Un singur exemplu: în anul de grație 2011, Aldis, companie cu 70 de milioane de euro cifră de afaceri, e de negăsit pe internet. Deși sunt înregistrate, domeniile Aldis.ro și Aldissrl.ro nu sunt active! Rușinos, jenant și lipsit de considerație față de consumatori, care poate ar vrea să se informeze mai mult despre produsele companiei înainte de a le achiziționa.
Ce se va întâmpla cu Aldis după decesul fondatorului? Adevărul e că... nu știm. Există doar două posibilități, afacerea să continue pe aceeași linie autocratică, sau să se deschidă și către alți acționari și, de ce nu, să se listeze la Bursă. Cert este că pentru companie e o criză majoră, care putea fi ușor evitată dacă se renunța din timp la stilul autocratic de management. Iar păstrarea stilului autocratic va duce cât de curând la pierderi și în cele din urmă la concedieri, pentru că stilul autocratic se potrivea cu personalitatea și se mula pe relațiile fondatorului, dar nu e obligatoriu să se potrivească sau să se muleze pe relațiile fiicei. În schimb, deschiderea acționariatului, deși nu se poate face peste noapte, va trece compania peste perioada grea, va salva joburile și probabil va aduce și oameni care înțeleg anumite lucruri (de exemplu, de ce e bine să ai un website).
Și o mică învățătură pentru statul român: poate ar fi bine ca de la o cifră de afaceri încolo, companiile private să fie obligate să listeze la Bursă un procent anume de acțiuni, tocmai pentru a se evita o eventuală dramă care va pica pe 1250 de oameni, pe un oraș, pe un județ. Nu de alta, dar când moare fondatorul autocrat al unei firme cu 5 angajați, e una, dar când moare fondatorul autocrat al unei firme care ține economia unui județ și așa vai de capul lui... parcă nu mai e același lucru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu