23.9.13

Social-democrații germani, între ciocan și nicovală

Alegerile din Germania au fost paradoxale pentru că deși parlamentul e dominat de „stânga” - social-democrații, ecologiștii și Die Linke vor avea împreună 319 locuri față de numai 311 ale CDU - victoria „dreptei” e zdrobitoare.

Stânga germană e divizată și cel mai prost stau social-democrații, care sunt prinși între nicovala CDU și ciocanul Die Linke. În orice țară normală din afara Europei o mare coaliție SPD + verzi + Die Linke ar fi ceva de la sine înțeles. În America de Sud avem exemplele Braziliei sau Venezuelei, unde guvernează un partid care de fapt e o coaliție de partide de stânga... și nu trei, ci vreo zece! Numai în bătrâna Europă unificarea „stângii” e imposibilă.

Oficial, SPD are principii morale și nu vrea să se înhăiteze cu „comuniștii”. Neoficial, tremură. Tremură fiindcă odată acceptat pasul, Die Linke este complet legitimat ca partid al stângii și există pericolul ca lucrurile să ia o turnură nasoală pentru social-democrați, poate chiar ca în Grecia, unde „vechea” stângă (Partidul Socialist) e undeva pe la 8% și „noua” stângă (SYRIZA) are 25%.

De vreo 20 de ani social-democrații europeni au devenit atât de centriști, chiar ușor de centru-dreapta, încât vechii „comuniști” ocupă acum tot spectrul de stânga, cel civilizat, al reformelor pașnice cu suport popular, fiind ei înșiși contestați de facțiuni și partide comuniste dure, revoluționare (de exemplu, idioții ăștia). Este doar o chestiune de timp până când alegătorii se vor prinde de faptul că împăratul e gol și că social-democrații nu mai înseamnă nimic pentru clasa populară, fiind lup în piele de oaie. Și e de așteptat ca electoratul de stânga să basculeze de la stânga declarativă la cea militantă.

De aceea social-democrații încearcă prin orice mijloace să împiedice ascensiunea a ceea ce se află la stânga lor. Și vor sfârși probabil prin a se refugia cu arme și bagaje într-o coaliție cu Angela Merkel. Ceea ce e posibil să-i distrugă. Până acum guvernele Merkel și-au băgat în spital partenerul de coaliție. În 2009 social-democrații, pe atunci parteneri de coaliție cu Merkel, au obținut cel mai prost rezultat din istorie și în 2013 liberalii nici măcar nu au mai atins pragul electoral. Asocierea cu frau Merkel se dovedește a fi, așadar, destul de dăunătoare, dar atunci când ceața îl cuprinde văzul, ce nu face omul ca să evite o asociere cu Die Linke?

21.9.13

Din resorturile intime ale unei democrații originale: cum funcționează pluripartidismul?

Un nou eseu pentru Argumente și Fapte:

Pluripartidism și democrație originală

În care e vorba de epopeea vieții și a morții partidelor politice. Sper că oferă, împreună cu „Democrația buzunarelor adânci”, o imagine mai clară asupra mecanismelor intime de funcționare ale splendidei democrații originale românești.

16.9.13

Cât de pesimist sunt astăzi față de viitorul României de mâine?

Astăzi s-a întâmplat ceva incredibil. Din păcate nu pot face public ceea ce s-a întâmplat, fiindcă e vorba de un proces în plină desfășurare care încă nu și-a epuizat efectele, dar ca să înțelegeți cât de pesimist sunt astăzi față de viitorul României de mâine notez următoarele:
  • sunt așa de pesimist, încât nu cred că treaba cu Roșia Montană are sorți de izbândă;
  • sunt așa de pesimist, încât nu cred că manifestările duminicale au vreun sens, chiar de-ar fi să iasă în stradă un milion de oameni - legea va trece, dacă nu în forma de acum, atunci într-o altă formă ușor cosmetizată în comisiile parlamentare, dar în esență la fel;
  • sunt așa de pesimist încât cred că dacă ăștia se supără pe manifestanți nu vor avea nici o reținere să bage mai întâi jandarmii și apoi, dacă nici așa nu se liniștesc apele, armata cu muniție pe țeavă și cu ordin să tragă în mulțime;
  • sunt așa de pesimist încât nu cred că o să-i pese cuiva din Europa sau de aiurea că în România vor muri oameni împușcați pentru o cauză nobilă.
Chiar așa de pesimist sunt. Trăim într-un regim-mascaradă de care până și dictatorii africani s-ar feri cu cea mai mare scârbă.

11.9.13

Primă de obiectiv. Proiectul RMGC, o capodoperă a neoliberalismului.

Tocmai am citit pe DC News încă o reacție înăcrită, oare a câta?... despre posibila respingere a proiectului Roșia Montană. Un interviu inept cu Blănculescu conform căruia, ce să zic, din cauza „teroriștilor eco” ar trebui să ne tăiem venele. Am impresia că „băieții” ăștia nu aveau doar bani de buzunar de la RMGC, ci și „primă de obiectiv” - și încă una barosană! Cum e clar că s-au cam lins pe bot de ea, de Crăciun nu își vor mai cumpăra acadele din Monte Carlo. Oare doare rău?...

De fapt, problema proiectului Roșia Montană e simplă. Pentru eficientizarea exploatării, RMGC, o companie privată, propunea un proiect care trecea cu buldozerul peste patru munți și proprietatea privată a mai multor cetățeni din zonă. Nu lacul de decantare a fost aici marea problemă - e și ăsta o problemă - ci faptul că RMGC a propus proiectul fără să-i întrebe mai întâi pe oamenii din zonă dacă ei sunt de acord să se cărăbănească de acolo.

Le urez lui Blănculescu, pseudo-jurnaliștilor de la DC News, tuturor jigodiilor din mass-media care s-au lăsat cumpărate de RMGC, să vină cineva și să ceară să fie dați afară de pe proprietățile lor doar așa, fiindcă i s-a năzărit că poate extrage ouă de păduche de acolo.

Când Ceaușescu, în urmă cu 26-27 de ani, s-a apucat să „sistematizeze” satele, având în plan, în fond, recuperarea de mai mult spațiu pentru agricultură și urbanizarea țărănimii prin strămutarea din casele de lut în blocuri din prefabricate cu wc comun, a început să urle și să facă spume la gură toată presa occidentală, în frunte cu Europa Liberă. Astăzi, când vine un agent privat și cere același lucru, și nu ca să asigure mai mult pământ pentru agricultură, nici să crească condiția de trai a celor strămutați, ci pur și simplu ca să înșface un oarece profit și să lase în câțiva ani pe capul zonei o bombă ecologică, Blănculescu, decenewsiștii, Val Vâlcu, Chirieac etc. își maronesc turul pantalonilor că nu e bine dacă protestăm. Hai sictir, „băieți”!

Celelalte probleme, cele ecologice, care au impactul media cel mai mare, pentru că e cel mai simplu să-ți imaginezi ditamai balta cu cianuri (la doar 2km de orașul Abrud), erau bașca. Mai multe analize online au relevat că proiectul nici nu era credibil din acest punct de vedere. Împotriva acestui aspect s-au pronunțat și Academia, și ASE-ul („Ce ziare sunt astea? Cu cât se vând?”).

Proiectul RMGC, trebuie să recunoaștem, era o capodoperă neolib. Profitul capitalist, problemele socialiste. La plăcinte înainte, la război... guvernul Ponta doi! Schema clasică a ideologiei neolib așa cum o știm din Consensul de la Washington. Statul devenit un simplu braț (înarmat!) al „investitorilor”. Dacă „investitorii” guiță o chestie, sigur (ma-te-ma-tic!) guiță ceva sfânt, cu prestanță de bulă papală, și gata, să trăiți, ne conformăm!

E un moment istoric, deși încă nu e totul terminat. Se conturează prima victorie românească împotriva neoliberalismului. Alarmiștii zic că „investitorii” își vor lua banii și vor pleca în zări mai calde. Nu e chiar așa de simplu. De la șocul Nixon încoace banii „investitorilor” de fapt nu mai sunt „bani”, ci hârtie (în multe cazuri chiar hârtie cu care îți poți face liniștit toaleta anală). Ei sunt bani numai atâta vreme cât se găsesc guverne de compradores care să-i valorizeze ca atare - ca bani. Cam așa cum făceau negrii cu mărgelele europenilor pe care își vindeau frații în urmă cu câteva sute de ani. În ciuda inepțiilor debitate de Blănculescu guvernele astea sunt tot mai greu de găsit. America de Sud e o cauză pierdută. China, Rusia, la fel. În Africa se laudă doar Tender că are succes. Nu e de mirare: ca român, probabil a știut perfect care e cultura corupției locale. Pentru un „investitor” occidental însă e mai greu. Așa că „investitorilor” nu le rămâne de fapt decât un singur refugiu real pentru hârtiuțele lor lipsite de valoare: jocul bursier global. Chiar și RMGC a reflectat, de fapt, acest aspect. O companie care nu a extras un gram de aur - tranzacționată aproape 20 de ani la bursă! Absurd? Nu. E noua normalitate a banilor-monopoly. Guvernele serioase s-au cam prins cum e cu hârtiuțele „investitorilor”: te bucuri acum la 1 mld. $ și peste un an, când vrei să-l cheltui, îți dai seama că nu mai valorează decât 0.1 mld $. Așa că încep să caute soluții alternative: acceptarea selectivă a investitorilor, reindustrializare, alternative la USD etc. La noi, e mai greu, că nu toată lumea a făcut mațul gros în 24 de ani de tranziție și diverși blănculești încă așteaptă, avizi, mărgelele colorate ale „investitorilor”.

9.9.13

Nașterea unei generații?

În urmă cu 2 ani și jumătate deplângeam lipsa de reacție a tinerilor la ceea ce se întâmplă în politică. Ei, se pare că tinerii români de azi sunt de fapt la fel ca tinerii români de altădată, ca românul în general: le ia mai mult până fierb și explodează, dar când o fac, o fac.

Manifestațiile de aseară de la București, Cluj și probabil și din alte părți de care încă nu am cunoștință sunt dovada. La București se vedea cu ochiul liber că media de vârstă e undeva la 30 de ani. Indiferent ce se va întâmpla mai departe, această generație deja se naște și își pregătește intrarea în timp.

Dacă vor „salva” Roșia Montană vor înțelege că au forță și vor înțelege cât de important e să lupte cu sistemul, nu să fugă din calea lui. Se vor organiza politic pentru bătăliile viitoare. Dacă nu vor „salva” Roșia Montană, tot se va produce o maturizare și vor înțelege că pasul următor e ... să se organizeze politic. În orice caz, declicul a fost făcut.

Mass-media încearcă disperată să ignore ceea ce le strigă tinerii sau lozincile pe care le afișează ei. Pentru că tinerii aceștia nu transmit un mesaj „corect politic” în contextul ultimilor 24 de ani. Spre surprinderea generală, în piață sunt lozinci pe care scrie „Jos capitalismul” și „Indignați-vă!”. Da, capitalismul dezlănțuit, în ciuda somnului mass-mediei și a melodiei ruginite a guriștilor de serviciu, nu produce bunăstare generalizată, bunăstare pentru toți, ci numai pentru unii - cei deja bogați! Acești tineri s-au trezit din minciună, urmează și alții. Semnul întrebării nu e pus doar deasupra proiectului de la Roșia Montană ci deasupra unui întreg sistem politic și social aberant clădit în ultimele decenii. Sistemul e astfel clădit încât, la urma urmelor, nu le va putea oferi acestor tineri decât bastoane în cap, nicidecum joburi, o viață decentă, posibilitatea de a-și întemeia o familie și a trăi liniștiți. De aceea prevăd un deceniu neliniștit. Rezistența abia a început.

PS. Acum lucrez la o informare pe tema acestor proteste, plus tematica gazelor de șist, pe care o voi trimite grupului pe probleme economice al Partidului Stângii Europene. Sper să reușim să facem un europarlamentar din GUE/NGL să ridice în Parlamentul European problematica mizeriilor făcute de guvernul României în relația cu Chevron și cu RMGC. Pentru că problema are relevanță nu doar în România, ci în context UE. Azi guvernul României se predă unor corporații de peste ocean, mâine poate vor fi guvernele Franței sau al Germaniei.